Forta politica suprema sau zana de la BCU sau studenti vs. golani sau nu va incredeti in corectitudinea examenelor romanesti

(titlu referinta la Ionel Teodoreanu)

An illegal and anti-cultural problem has been brought to my attention, and it is a matter that i cannot ignore. Este vorba despre noua conducere a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti, unde, last i checked, locuiesc si eu si sunt si eu studenta.  Despre cum functioneaza (intern) bibliotecile, nu stiu prea multe, dar ajutata de cineva mai in domeniu decat mine, am reusit sa inteleg cum ma afecteaza acest lucru. Care acest lucru? Iata:

“1. Deşi la art. 9 al metodologiei se prevede că din comisia de concurs trebuie să facă parte „4 specialişti în domeniul managementului informaţiei (cadre didactice din învăţământul superior, directori generali sau directori generali adjuncţi ai bibliotecilor centrale universitare)”, în realitate doi dintre membrii comisiei nu au calitatea de specialişti in domeniul managementului informaţiei: Lazăr Vlăsceanu (sociolog) şi Mircea Dumitru (filosof);

2. Un alt membru al comisiei de concurs, Doina Banciu, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), se găsea la momentul concursului în conflict de interese, fiind şeful direct al candidatei declarate câştigătoare, care este angajată în cadrul ICI;

3. Acelaşi membru al comisiei de concurs, Doina Banciu, deşi este de notorietate faptul că se află în conflict deschis cu unul dintre candidaţi, Ionel Enache, cu care este colegă în cadrul Universităţii din Bucureşti, a semnat o declaraţie pe propria răspundere (conform dispoziţiei art. 19 din metodologie) că nu are relaţii conflictuale cu vreun candidat;

4. Deşi candidaţilor li s-a solicitat cunoaşterea două limbi de circulaţie internaţională, din comisia de concurs nu a făcut parte niciun specialist în limbi străine: cum s-a putut asigura o evaluare competentă şi obiectivă a candidaţilor?;

5. Comisia de examinare nu a fost comunicata pana in ziua concursului, desi metodologia prevedea un termen de comunicare a componentei acesteia;

6. Subiectele de concurs nu au fost stabilite de comisie, conform metodologiei;

7. Structura subiectelor de examen nu a fost nici aceasta respectata. Se vorbea de x subiecte dintr-un domeniu, de y subiecte din altul etc. “ (text preluat de pe siteul ce găzduiește petiția privind concursul de director al BCU fiind comentariul unuia dintre semnatari)

Cum activistii si revoltatii din lumea intreaga isi balabanesc picioarele in fata calculatorului fix ca mine in acest moment, va invit si eu ca si ei sa semnati aceasta petitie. Ca poate se rezolva cate ceva. (Nu sunt atat de dezamagita si lipsita de speranta pe cat par in frazele de mai sus.)

Si ca sa nu mi se sara in cap ca postarile mele sunt prea rare, reci si impersonale, voi preciza ca in jumatate de ora (OMG, de fapt doar 25 de minute!!) imi voi parasi resedinta indreptandu-ma catre concertul Urma din Club A. I-am mai auzit live si in Laptarie, mi-au placut, deci ma duc sa ii ascult. Oh, god, look at the time!

http://www.petitieonline.ro/petitie/protest_impotriva_modului_de_organizare_si_desfasurare_a_concursului_pentru_ocuparea_functiei_de_director_general_la_biblioteca_centrala_universitara_carol_i_din_bucuresti-p36537052.html

Despre maturizare

Maturizarea inseamna pierderea inocentei, adica e atunci cand vezi o pijama cu personaje din desene animate si spui “e cu michi-mausi”, desi sunt din alt desen animat.

Despre tineri

Momentul in care lumea va inceta sa evolueze va fi marcat de faptul ca nici un batran nu va mai fi scandalizat de ce fac tinerii.

Despre batrani

Ce e cu adevarat trist e ca, in this wonderful society, atunci cand ajungem la batranete, desi mai avem multi ani de trait, mai avem putine pagini de trait.

Banner #1

Pentru că îi susţin în lupta lor pentru limba română deşi eu nu scriu (încă) cu diacritice. De tastat, de fapt, probabil ca nu o voi face niciodată, pentru că mi-am obişnuit viteza cu aspectul ăsta al tastaturii, inclusiv cu acele caractere care ar fi înlocuite cu diacritice dacă mi-aş schimba opţiunile. Dar sa ţin bannerul acolo e o promisiune si un şiret legat de deget către mine ca voi revizui şi postări dinainte şi vor aparea, nu ştiu cât de în curând/repede/încet, postări diacritizate. Asta pentru că îi susţin. Primul banner de aici. :)

LE: iată şi diacriticele pentru o prima postare editată, doar o coincidenţă că e asta şi că e una scurtă.

Next case: Birocratia vs. homosexualii

Dupa parada de saptamana trecuta si zeci de discutii in media autohtona si cea americana (altundeva nu stiu, deci nu ma bag) despre drepturile “minoritatilor sexuale”, era vremea sa imi exprim si eu o parere. Pentru ca o am.

Despre LGBT in general? Sunt pro. N-am de gand sa adaug ceva sau sa argumentez. Despre drepturile lor? Pai se presupune ca suntem in democratie, adica minoritatile ar trebui sa profite de drepturi speciale ca protectie impotriva discriminarii din partea sistemului, ca si asa impotriva discriminarii din partea oamenilor nu se poate. Si da, spun “drepturi speciale”, oricat mi-ar sari toti bloggeri gay pe care ii citesc in cap. Pentru ca daca pe langa dreptul normal la casatorie trebuie adaugata o steluta (“*”) ca sa se precizeze ca merge si intre persoane de acelasi sex, asta inseamna incorectitudine politica, pentru ca ar trebui sa fie subinteles, nu subtext, dar daca exista adaugiri care sa ofere beneficii compensatorii cum a fost in cazul negrilor cu nu atat de mult timp in urma, atunci da, alea is drepturi speciale si nu ma tem sa folosesc termenul.

Discriminarea de zi cu zi, ziceam, nu are leac. Probabil vor mai trebui sa treaca vreo 2 generatii pana ce lumii i se va parea totul in regula cu homosexualitatea (sau transsexualitatea, sau bisexualitatea, sau lesbianismul – desi asta e cam tot una, n-am de gand sa extind de fiecare data cand ma refer la.), dar legal vorbind, comunitatea LGBT nu este atat de discriminata pe cat ar putea fi – asta neinsemnand nici ca ar trebui sa stea in banca ei (ea, comunitatea) si sa nu mai ceara nimic in plus, nici ca e suficient atat, nici ca nu e loc de mai bine. Doar afirm: puteau sa nu aiba drept la viata, la libertate, la cetatenie, la munca, la asigurari si protectie sociala, la ingrijiri medicale. Toate astea au fost traite de alte minoritati inaintea acesteia, si faptul ca nu mai e cazul sa se mai lupte inca o data pentru astfel de drepturi de baza e totusi un pas inainte pentru democratie.

Ce cer intr-adevar homosexualii (…paranteza de mai sus) sunt dreptul la casatorie si toate cele derivate din acesta (impartire de bunuri, succesiune, “medical proxy” – exista asa ceva in Romania de fapt?) si dreptul de a avea in tutela un copil (adoptat, ca asistent maternal/paternal, in vitro cu o mama purtatoare/donator de sperma etc.). Asta pune pe tava, desigur, un controversat subiect sexual. Oricata libertate si democratie si spargere a inchistarilor gandirii in rusini si aratat cu degetul am pretinde ca traim, sexul este inca un subiect tabu. Am spune ca nu, mai ales mai la vest de noi, ca la noi inca este, in ciuda tuturor canalelor media ce ne prezinta “metafore subtile ale actului sexual”, dar de fapt este peste tot. Asta pentru ca toata aceasta lume, comunista, fosta comunista, democrata, sau mimetismul hiper-democrat american, sufera de heterosexism. Si e atat de mare acea majoritate care se gandeste, cand ii mentionezi de o relatie homosexuala, direct la perversiuni si boli cu transmitere sexuala. La asta se gandesc, probabil, si cei care voteaza impotriva acestor legi. (Ma refer, desigur, la cei care au ocazia sa voteze, caci la noi nici gand prin cap nu trece cuiva sa initieze un astfel de proiect de lege.)

Ei bine, dragii mei alegatori, fie ca sunteti voi cetateni de rand sau judecatori ai Curtii Constitutionale, sunteti voi de parere ca homosexualii vor sa le fie recunoscute casatoriile ca sa poata intretine vreun gen de relatie sexuala pe care nu l-ar intretine in afara casatoriei? Oare credeti ca scopul uniunii birocrate intre doua persoane are ceva de-a face cu ceva atat de banal ajuns in secolul in care traim precum sexul? Cu siguranta ca pot face ce vor in dormitor si fara binecuvantatul in numele hartiei act.

La asta —-> pinKpong < —– se refera dorinta lor. [Voiam sa scriu despre asta, am gasit articolul si mi s-a parut inutil sa il mai pun in alte cuvinte, daca nu va prindeti ca Pinocchio si domnu' Inginer sunt un cuplu de homosexuali inseamna ca 1: nu aveti ce cauta sa cititi pe aici si 2: voi fi nevoita, sub insistente, sa scriu eu ceva mai explicit decat frumoasa si curata metafora a lui pinKpong.] Pentru ca in lumea asta “familia este stalpul societatii”. Adica nimic mai mult, nu un grup de persoane unite de o relatie de rudenie de sange sau prin alianta si de sentimente de dragoste, intelegere si ajutor si sustinere reciproca cum ai putea, tu, ca cetatean naiv, sa intelegi. Unii asta inteleg, cum ca familia e o oaza de iubire, si daca familia e stalpul societatii inseamna ca si societatea trebuie sa fie a naibii de roz si plina de inimioare. De fapt, inseamna ca “familia” nu inseamna altceva decat niste legaturi recunoscute la nivel social, care dau drepturi la acelasi nivel social oamenilor asupra rudelor lor in caz de. Ei, asta cer si homosexualii, e atat de greu? Cei din Romania, unde serviciul religios e obligatoriu pentru casatorie, chiar s-au limitat la a cere parteneriat civil, ceea ce inseamna recunoasterea doar aspectelor juridice ale existentei unui cuplu.

P.S. (oarecum nelegat de restul postarii): Mie, personal, parteneriatul civil mi se pare o chestiune obligatorie intr-o democratie, chiar nelegata de existenta unei legaturi erotice intre cele doua persoane. Adica: Tu, femeie sau barbat, nu conteaza, “nu ai pe nimeni pe lume”, adica nu ai parinti sau frati sau alte rude, sau daca le ai in viata nu esti apropiat de ei, si nu vrei sa fii nici din punct de vedere legal. Si ai un prieten/o prietena, cu care nu ai nici un fel de relatie erotica. Nu importa sexul lui/ei fata de al tau pentru ca nu ne intereseaza orientarea vreunuia din voi. Si intervin aici toate acele aspecte legale legate de ce ti se poate intampla in viata pe care le mentiona articolul linkat mai sus, si tu n-ai vrea nici sa mori singur la spital, nici sa iti anunte unchiul peste sau verisoara dependenta de droguri ca ai lasat cine stie ce mostenire. Vrei sa alegi o alta persoana care sa “stie si raspunda de viata si bunurile tale” – si nu poti, nu in aceasta minunata democratie, altfel decat prin casatorie. Iar daca ai nenorocul ca unica persoana care iti e aproape sa fie de acelasi sex cu tine, adio si sansei asteia. Pai e normal?

Rationalizari

Rationalizarea #1:

Hormonii obisnuiti de stres din organismul uman sunt adrenalina pentru stresul acut si cortizolul pentru stresul cronic. Daca urmati linkurile si cititi pe acolo aflati la ce poate duce stresul prelungit. Astia sunt, am spus, hormonii obisnuiti. Un hormon mai neobisnuit al carui nivel creste in perioadele de stres, in special emotional, este progesteronul, hormon de altfel pasnic, care favorizeaza gestatia(adica te face “mai insarcinata”). Dupa cum se vede aici, in mod normal progesteronul are un nivel langa podea in prima faza a ciclului lunar, si creste dupa ovulatie, ca sa scada din nou inaintea hemoragiei menstruale. Dar daca nivelul sau se mentine undeva deasupra, este capabil (ca si atunci cand esti insarcinata) sa previna acest perfect fiziologic si de altfel linistitor fenomen lunar.

Aiasta caracteristica a nabadaiosului hormon atrage probabil o gramada de dubii si dureri de cap posibilelor viitoare mamici (crescand stresul lor psihic si amanand astfel revenirea la normal si aparitia binevenitei surprize). Nu ajuta deloc nici alte simptome fizice, anume greturi, vertij (adeca ameteli), apetit alimentar (carevasazica pofte), si o stare de anxietate care te baga in sperieti sunt toaaaate-toate cauzate de acelasi hormon, si nu de o oaresice prezenta straina din interiorul organismului.

Dupa disparitia factorului major de stres psihic, nivelul revine in limita normala in 2-3 zile – asa ca, daca te-a stresat rau de tot sesiunea, nu pleca la mare chiar in 2 zile de la ultimul examen, ca surpriza placuta ti se transforma intr-o “adio,vacanta!”

Rationalizarea #2:

In zonele cu temperaturi ridicate si foarte ridicate in sezonul cald;, organismul uman sufera o deshidratare resimtita la toate nivelurile. Daca nivelul obisnuit de pierdere al apei prin anumite cai ramane constant, cel al transpiratiei creste considerabil, si atunci trebuie compensat de anumite mecanisme: scade apa pierduta prin urina, scad secretiile apoase si se declanseaza dragutul reflex care ne batatoreste potecile sistemului nervos toata vara si anume setea. Bem sau nu bem mult, e putin probabil chiar sa compensam toata apa pierduta, deci anumite schimbari adaptative vor exista.
Aparent nelegat de ce am scris mai sus, ati observat ca sa plangeti vara ustura?

Da, e tot o repercusiune. Scade apa din secretii, deci si din lacrimi, care contin si sare. Deci e ca si cum ne-am pune o solutie salina mai concentrata in ochi. Au!

M-am intors, furtunos, neasteptat, nu stiu pentru cat timp. Imi cer scuze publice ca nu am anuntat ca plec. Explicatia: nu ma asteptam. Nu am fost departe de tehnologie, nu mi s-a stricat nici un gadget, nu m-am certat cu providerul de internet, nu locuiesc inca la metrou (la Unirii oricum s-ar putea sa fi prins wireless), nu m-am mutat la schit (desi stiu eu ca cel putin calugarii de la Ciolanu au fibra optica groasa de 2 degete trasa prin padure) si nu am murit. Doar ocupata. As fi zis “putin ocupata”, ca asa e lumea in ziua de azi, delicata, dar absenta a fost destul de lunga cat sa stiu ca nu pot sa ma ascund in spatele a 5 litere. Sper a-mi mentine prezenta activa cat mai mult posibil. In o cu totul alta ordine de idei, in 2 saptamani incep presesiunea.
Later edit: am imbunatatit frazele mult prea scurte si lipsite de sens. Si pentru ca tot scriu aici, permiteti-mi sa va impartasesc din tristii mei nervi, proaspeti, abia de acum cateva ore, de cand am aflat datele examenelor din iunie: 12,15,16,17,19,22,24. Sesiunea se termina pe: 17 iulie. Tristi si abatuti sunt nervii mei.

Ba Ioane, dezinfecteaza pamantul inainte sa il saruti!

(citat din elevii de liceu, despre personajul Ion din romanul omonim de Liviu Rebreanu)

O adevarata lectie de igiena personala din partea folclorului contemporan. Unii nu inteleg ca sentimentele chiar razbat dincolo de jeg, pana si de cel fizic. Pe principiul: daca te bati cu ura in noroi, nu ti se infecteaza nici o parte a corpului, fie ea cat de sensibila sau lezata, care ti-a stat in noroi. Si nu cred eu ca ala e noroi steril, sau mai bine, antiseptic. Te temi sa te saruti in ploaie cu ea cand sunteti in oras, pentru ca e ploaie acida? Nu il mai tii de mana dupa ce s-a legat la sireturile de la incaltamintea nu prea stralucitoare? Te uiti sa vezi daca prietenii tai au acnee inainte sa ii pupi cand esti bucuros? Ti-o tragi cu prezervativ pentru ca ti-e scarba de eventualii microbi la care ai putea patrunde? Stai pe o punga de plastic cand te asezi pe o bordura sau pe niste scari? (vivat Sebi) Felicitarile mele, esti suta-n suta curat. Te sterilizezi in fiecare seara, nu-i asa? Te doare sa iesi din sterilizor caci simti praful din camera asezandu-se pe gingasul tegument stralucind de lipsa de germeni? Ghici ce, dragul meu om steril? Sunt unele tipuri de jeg care is bune. Si unele care cu toate ca nu is bune, nu iti fac rau. Sau macar pe principiul: las’ ca se spala. Poti sta pe plaja pe care s-au pisat zeci de caini, eventual si oameni, si pe care au stat mii de alte trupuri, poti intra in marea in care sunt in acelasi timp cu tine alte mii de persoane cu grade diferite de curatienie si sanatate, poti sa bei si sa mananci dupa cineva, ca nu iei nici cancer nici SIDA. Permite-ti cate o escapada din asta in lumea reala a murdariei care te inconjoara, si ai sa vezi ca nici nu aveai dreptate in lupta ta personala impotriva jegului, si nici nu o castigai vreun pic.

A nu se intelege ca adopt moda punk cu dusul la o luna si baia la un an, restul marea si ploaia. Da’ iti ajunge apa si sapunu’, frate, n-ai nevoie de floss(aiasta-i ata de dinti, ma) si de perie specializata pe unghia mica. Hai sa ne spalam printre jeguri, ca apa ne face curati si jegu’ imuni.

Avionase

De cand eram eu tanara de tot, m-am intrebat acest lucru. De cand eram la scoala generala, ba chiar si la cea primara, si pe la inceput de octombrie veneau domnii aia niciodata la costum de la Palatul copiilor ca sa faca inscrieri pentru diverse sectii de, cum se zice? a, da: “activitati extrascolare”. Eu nu am fost niciodata la asa ceva, pentru ca inca de atunci mi se parea un lucru tare invaziv (cum ar zice romanii inca indoctrinati in ziua de azi, “comunist”) sa creada cineva ca eu imi petrec timpul liber facand ce vor ei sa fac, devenind astfel timp ocupat, ceea ce nu imi doream sub nici un chip. In orice caz, lista de ateliere sau cercuri, cum s-or fi numind, exista, si incepea, de fiecare data, indiferent de an, cu aceeasi activitate obscura. Aeromodele.

Sa imi explice si mie cineva, va rog: unu – ce sunt alea? doi – la ce fac bine umanitatii? Recunosc ca a existat o varsta, poate chiar mai multe, prescolare sper, ca daca nu eram tampa rau, la care cand auzeam cuvantul de “aeromodel” ma gandeam la un avionas de hartie, din ala de il faci din orice dreptunghi de coala si scrii mesaje pe el de la masuta la masuta si trimiti drept prin spatele educatoarei. Dupa care am vazut eu intr-o banda desenata cu Mickey Mouse, intr-o poveste despre Mickey si Goofy care mergeau undeva intr-o padure amazoniana cu nu stiu ce marfa in avion si dadeau peste niste rau-facatori(evident) care defrisau padurea pe acolo, si nu mai stiu exact ce se intampla, dar Goofy avea un aeromodel (adevarat, nu avionas de hartie) cu care trimitea 2 dinamite aprinse si rezolva, intr-un oarecare fel uitat de mine la acest moment, problema. Si am tinut minte din aceasta banda desenata doua lucruri: ce inseamna defrisare si ca aeromodelele nu-s avionase de hartie.

Drept urmare, am cam aflat ce anume sunt alea, desi inca nu imi dau seama cum functioneaza mecanismul de zbor controlat de telecomanda, dar nu cred ca ar trebui sa imi fac probleme de acest gen, la notiunile de fizica pe care le posed (si anume, spre nule). Dar tot am o problema: copiii aia de la Palatul Copiilor, inscrisi la cercul de aeromodele (cercurile se desfiintau de la an la an daca nu era grupa in anul precedent, iar grupele erau de minim 10, deci parintii chiar isi trimiteau odraslele la asa ceva), ce faceau? Construiau avioane in miniatura? Sau doar le proiectau? Daca le construiau, erau dupa propriile lor proiecte, sau aveau proiecte prefabricate? Daca ei construiau, din ce? Facusera un curs de bricolaj inainte? Aveau cine stie ce unelte ca sa ii ajute in asa ceva? Daca citeau un proiect, stiau sa interpreteze datele de acolo? Daca il faceau ei, dupa ce principii fizice faceau niste copii de scoala primara asa ceva? Avionul obtinut, drept proiect sau chiar confectionat, trebuia sa fie capabil sa zboare, sau doar sa arate a avion (ca e doar un aeromodel)? Daca trebuie sa zboare, chiar il faceau sa zboare, construiau circuite cu comutatoare si butoane si manete cu tot tacamul ca sa comande de la o telecomanda zborul avionului? Sau faceau asta doar pe hartie? Si chiar pe hartie, cum? Nu am fost o persoana prea populara nicicand in scoala, nici in generala, nici in liceu, cu toate astea, cunosc multe persoane – nici unul nu a fost la aeromodelism. [Asta ca sa nu mai spun ca de prin clasa a...saptea? a inceput sa se numeasca "aeromodeling" si se duceau pustoaicele de clasa a cincea imbracate ca Avril Lavigne la "modeling" si cine stie peste ce dadeau acolo.]

Copiii, ca copiii; dar si adultii fac asa ceva. Sunt persoane, adulte, care se ocupa special de asa ceva. Exista un locsor in urbea numita Buzau (cel putin eu doar acolo stiu) unde exista un atelier de aeromodele. Corectati-ma daca gresesc, dar acest lucru imi pare total lipsit de cel mai elementar sens. Atelier, adica activeaza si ca o societate comerciala, cineva care are vreodata nevoie de aeromodele vine la tine si iti spune, te plateste si vine la o data prestabilita sa isi ia aeromodelul acasa, multumit ca l-ai satisfacut prin serviciul prestat de tine la un…. atelier de aeromodele??! Nu, serios acum. La ce serveste asa ceva? Inteleg doar cum ca sunt dragute. E frumos sa ai un avionas in casa, copie fidela a nu-stiu-carei aeronave de razboi, poate chiar una din care ai luptat si tu. Sau sunt chiar interactive, daca zboara. Sa zboare? Nu si-ar dori toti copiii din ziua de azi? Dar copiii azi au masinute teleghidate, daca sunt asa avioane controlate de telecomanda pe peste tot nu si-ar dori asa ceva?  Ba eu zic ca da. Deci nu prea cred ca zboara. Dar sa zicem ca chiar si zboara. La ce sunt utile?

Observatie: multe semne de intrebare in aceasta postare.

Diacritice

…sau “De ce nu scrie WWD cu diacritice?”

Raspunsul este, oarecum: de lene. Un alt raspuns, la fel de oarecum: din criza de timp. Postez rar si nu prea lung pentru ca nu am mult timp la dispozitie pentru asta. Am mult timp in transportul in comun sau pe strada sau in timpul cursurilor sau in fata unei cafele sau la teatru(<3) sau unde mai doriti voi, pentru idei despre ce sa scriu pe blog, pana si sa ma gandesc cum o sa scriu. Dar pentru scrisul efectiv, putin de tot. Si cum sunt obisnuita sa tastez destul de rapid in anumite limbi si pe o tastatura destinata limbii engleze,incluzand aici pozitionarea semnelor de punctuatie, imi e greu de tot sa ma adaptez la o tastatura in limba romana, care mi-ar muta punctele, virgulele si parantezele pe cine stie unde. Deci sunt comoda, raman cu “a” descaciulat si cu “s” si “t” fara mot. Imi cer scuze publice pentru acest lucru, caci de altfel sustin limba romana corecta scris si vorbit (un alt link de pus la blogroll cand o sa imi mearga adaugarea de linkuri in dashboard – scuze si fata de Tav ca nu am facut asta inca, probleme tehnice…).

P.S. In plus, confuziile ce pot decurge din lipsa de ‘virgulite’ si ‘caciulite’ sunt uneori de-a dreptul simpatice, asa intrigante si uneori agasante cum sunt.

Na, ca iar scriu putin. Mi-am terminat in doi timpi si cateva randuri ideea postarii si gata. Nu-i frumos, stiu. Evident, anul 2009 ma tine ocupata si departe de iubita mea Yamato. De cand postez des-dar-lacunar, am:

• dat primul examen partial, pentru care am dormit prea putin cu o noapte inainte, drept urmare a mers bine, astept nota.
• mers la Roblogfest, asa cum anuntai acum cateva postari; vazui pe cativa pe care ii citesc, vazui cativa pe care planuiam deja sa ii citesc, dar nu apucasem, vazui pe cativa pe care planuiesc de acum sa ii citesc, il cunoscui pe VIPul tweet pe nume necenzurat si ma procopsii cu una bucata “evil gear” de aici si cu alta bucata tricou cu logo roblogfest, care a fost ras de colo pana colo, la categorii la care era inscris desigur, de VisUrat, in timp ce arhi a luat doar locuri 2 si 3 pentru tweetul sau.
  
• observat cu stupoare cum zoso nu mai e primul in zelist la bloguri, locul fiind acum ocupat de cabral.
  
• mers pentru prima oara la Ateneu, unde Orchestra Inginerilor cu un tanar solist la vioara, despre al carui talent nu pot vorbi in necunostinta de persoana, dar al naibii de pasionat, a interpretat cam asa ceva; sala arhiplina, a se citi: toate culoarele, locurile din fata lojilor si in fata lor erau ocupate de lume(eu am stat in primul rand pe interval, tratand cu turul pantalonilor covorul rosu al fitei subventiei publice) – lipsa de organizare majora, s-au tiparit mai multe invitatii(pentru atunci nu s-au vandut bilete) decat locuri in sala, ca sa fie siguri ca se ocupa; a auzit cineva de confirmare la invitatie? concertul a meritat, in orice caz.
  
• citit de la cap la coada blogul de care spuneam in postarea trecuta, si am ajuns obsedata de melodia de care tot acolo scriam.
  
• luat bilete la un concert pe care nu speram sa il gasesc in Bucuresti (detaliez alta data).
• termiat de citit o carte si inceput alta (Julio Cortazar de aceasta data).
• asteptat cu nerabdare toata saptamana sa ajunga aici o acea persoana; al carei tren e deja in proximitatea ingrijoratoare a Bucurestiului, motiv pentru care trebuie sa parasesc tastatura; si pentru care probabil ca nu voi mai posta pana la final de weekend. Hasta la vista!