Ce e cu adevarat trist e ca, in this wonderful society, atunci cand ajungem la batranete, desi mai avem multi ani de trait, mai avem putine pagini de trait.
Zambet :)
V-am abandonat, ştiu şi îmi pare rău, sunt restantă cu o postare despre marea din Vamă şi cu una despre cum e să faci autostopul în Gorj, asta cel puţin. Dar sunt restantă si la anatomie, deci timp de vorbă multă pentru noi ar fi de ajuns dar nu e.
Am revenit un moment ca sa va informez ca aici se întâmplă ceva tare frumos, marca Octavian. Recomand pentru zâmbete garantate zilnic.
Vă mai zic că cel mai bun actor-în-devenire de anul ăsta culege porumb pe un câmp din judeţul Buzău şi că eu ştiu ce a făcut ca să ajungă la titlul onorific şi mi-s tare mândră. De titlu, nu că ştiu. Şi n-am idee de ce dar nu pot spune “sunt mândra”. Simt nevoia de acel “mi-s” ca de o familiaritate dragă.
Dorul meu ingrat existând încă şade făcut pachet într-un colţ de chitară veche, până ce oi face ce trebuie făcut. Dar tare mi-i că chiar de trece dorul, va rămâne, neschimbata, chemarea. Dar ne place, chiar de ne doare. Aşa.
Trei concerte şi o fugă la munte în plan pentru următoarele 33 de zile. Din care 14 poartă crucea sechestrării si atlasului virtual. Deci stăm bine. Şi mai avem o transparentă părere despre un plan dificil scriitoricesc, şi arhiva Dilemei vechi citită începând de la numărul 1 (nu toată, abia ce ajunsei la 3), şi un nou tic de browsing zilnic materializat într-un nou banner pe margine (site de jocuri in franceză, nu căutaţi în zadar butonul pentru o altă limbă, doar schimbaţi “fr” din url în “en” sau “ro” sau ce mai doriţi, e pe bani virtuali cu cadouri reale – nu minţiţi la nume şi adresă), şi un Yahoo Sudoku Latin Squares care abia aşteaptă să îl termin. Avem di tăti.
