Maturizarea inseamna pierderea inocentei, adica e atunci cand vezi o pijama cu personaje din desene animate si spui “e cu michi-mausi”, desi sunt din alt desen animat.
Despre tineri
Momentul in care lumea va inceta sa evolueze va fi marcat de faptul ca nici un batran nu va mai fi scandalizat de ce fac tinerii.
Despre batrani
Ce e cu adevarat trist e ca, in this wondeful society, atunci cand ajungem la batranete, desi mai avem multi ani de trait, mai avem putine pagini de trait.
Zambet :)
V-am abandonat, ştiu şi îmi pare rău, sunt restantă cu o postare despre marea din Vamă şi cu una despre cum e să faci autostopul în Gorj, asta cel puţin. Dar sunt restantă si la anatomie, deci timp de vorbă multă pentru noi ar fi de ajuns dar nu e.
Am revenit un moment ca sa va informez ca aici se întâmplă ceva tare frumos, marca Octavian. Recomand pentru zâmbete garantate zilnic.
Vă mai zic că cel mai bun actor-în-devenire de anul ăsta culege porumb pe un câmp din judeţul Buzău şi că eu ştiu ce a făcut ca să ajungă la titlul onorific şi mi-s tare mândră. De titlu, nu că ştiu. Şi n-am idee de ce dar nu pot spune “sunt mândra”. Simt nevoia de acel “mi-s” ca de o familiaritate dragă.
Dorul meu ingrat existând încă şade făcut pachet într-un colţ de chitară veche, până ce oi face ce trebuie făcut. Dar tare mi-i că chiar de trece dorul, va rămâne, neschimbata, chemarea. Dar ne place, chiar de ne doare. Aşa.
Trei concerte şi o fugă la munte în plan pentru următoarele 33 de zile. Din care 14 poartă crucea sechestrării si atlasului virtual. Deci stăm bine. Şi mai avem o transparentă părere despre un plan dificil scriitoricesc, şi arhiva Dilemei vechi citită începând de la numărul 1 (nu toată, abia ce ajunsei la 3), şi un nou tic de browsing zilnic materializat într-un nou banner pe margine (site de jocuri in franceză, nu căutaţi în zadar butonul pentru o altă limbă, doar schimbaţi “fr” din url în “en” sau “ro” sau ce mai doriţi, e pe bani virtuali cu cadouri reale – nu minţiţi la nume şi adresă), şi un Yahoo Sudoku Latin Squares care abia aşteaptă să îl termin. Avem di tăti.
Leapsa nr. 5
Leapsa furata de la Patru acte, deci da, furata, nu primita. Iat-o:
Dac-as fi o luna, as fi… aprilie.
Dac-as fi o zi a saptamanii, as fi… vineri.
Dac-as fi un moment al zilei, as fi… rasaritul.
Dac-as fi o planeta, as fi… Saturn.
Dac-as fi un animal, as fi… un pescarus.
Dac-as fi un lichid, as fi… un ceai.
Dac-as fi un instrument muzical, as fi… o harpa.
Dac-as fi un sentiment, as fi… linistea.
Dac-as fi un element, as fi… apa.
Dac-as fi o melodie, as fi… Beauty of the Beast – Nightwish.
Dac-as fi un fel de mancare, as fi… rockerita perversa sau trasa-n rom 2 (altceva nu imi vine in cap).
Dac-as fi o parte a corpului, as fi… mana stanga.
Dac-as fi un parfum, as fi… magnolie si roua.
Dac-as fi un obiect, as fi… inel.
Dac-as fi un personaj de desen animat, as fi… Courage din Courage, the cowardly dog Show.
Dac-as fi o figura geometrica, as fi… un cerc.
Dac-as fi un semn de circulatie, as fi… “obligatoriu inainte”.
Dac-as fi un numar, as fi… 2.
Dac-as fi o tara, as fi… din auzite raspund, caci altfel nici macar nu vizitai vreuna afara de batrana Romanica, deci cred eu ca ar fi fie Brazilia, fie Spania, fie Suedia, fie Japonia, fie Australia. Aleatoriu ordonate; v-am lamurit bustean.
Dac-as fi o masina, as fi… monster truck.
Dac-as fi o culoare, as fi… indigo.
Dac-as fi un oras, as fi… din cate am fost pana acum, si nu am plecat din tara inca, este uneori Bucuresti, uneori urbea natala Buzau, dar cred ca de ales sa fiu e – Bucuresti.
Dac-as fi o limba, as fi… portugheza, cred, foarte dulce imi pare aceasta limba, dar cred ca mai degraba totusi as fi engleza veche.
Dac-as fi o haina, as fi… o esarfa.
Dac-as fi o carte, as fi… Omul care rade – Victor Hugo.
Dac-as fi un film, as fi… Dancer in the Dark.
Leapsa nr. 4
1. Luati cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 si scrieţi aici al patrulea rând:
“Quartel, sau pe o plută, coborând pe fluviu. Profe-”. Carte cu format mic.
2. Fără să verificaţi cât e ora?
3 jumate
3. Verificaţi!
3:40
4. Cum sunteţi îmbrăcat?
Haine de casă ad-hoc.
5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
Nori mici.
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?
Maşina de spălat a vecinilor din stânga, cearta vecinilor din dreapta, soră-mea care îmi cere să merg să cumpar hârtie igienică, un mesaj tocmai sosit pe telefon, Luna Amară – No return.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Ieri la examen. Am luat.
8. Ce aţi visat ieri noapte?
Probabil nimic.
9. Când aţi râs ultima dată?
Ce e roşu şi vine regulat? Hematurie intermitentă.
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Un notice board, doua calendare si rafturi suspendate.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Primul? O sticlă de cola rece. (Mi-e sete şi cald.)
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
This is a tough one. Film? Cred că e Gia.
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Farfurie nespălată de aseară pe aragaz fără gândaci pe ea.
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Mi-era dor de o leapşă, deci e binevenit, deşi vag stupid.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă?
Şi să fie valabil pentru oricine m-ar putea citi? Greu. Să zicem că nu mai am Domestos.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Sper să nu am aşa ceva.
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Sper să nu am nici aşa ceva.
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate?
Da.
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?
Umm, la poartă stă Sfantul Petru, nu Dumnezeu. Deci nu ma aştept la nimic.
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?
Aş schimba multe la mine întâi, ca să pot schimba lumea. Evaziv, nu?
21. Vă place să dansaţi?
Da.
22. George Bush?
So last Tuesday.
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?
Vai. Reclama la Blend-a-med de 5 ori între videoclipuri de la Puya şi Costi Ioniţă şi Oceana şi Dumnezeu mai ştie ce. Slavă Cerului că era dat pe mute.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar ?
Nimeni, că prea l-am văzut peste tot.
Umbra soarelui. In Regie
Nebunie. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Nebunie să ne luăm rucsacul în spate şi să plecăm pe un meleag cu nume ciudat şi frumuseţe promisă de un preot cu ochii verzi, nebunie să stăm în mansarda casuţei din lemn în camere diferite, cu persoane necunoscute nouă şi cunoscute între ele, când dorul nostru făcea găuri prin zid, nebunie să alergăm printre păpădii cu vânt în degete şi foame de soare, nebunie o poză a unei flori de oameni pe un deal cu gard inutil, nebunie covoarele şi paturile din care ne-am facut labirint şi caii cu nume care îmi amintea de o prezenţă atât de vie pe vremuri, dar pe care tu ai făcut-o să pălească într-o imagine în tonuri şterse de gri noiembriu. Şi să privim struţi alergând, ce nebunie. Nebunie a fost şi să ne îndragostim de o mânăstire şi să rivalizăm cu călugarii săi, şi să ne dăm de-a dura prin păduri în poveşti nescrise de un creion atât de transparent că există cu adevărat, sau să urlăm cu lupii şi să fugim cu câinii, iar apa de izvor tot nebunie a fost, căci nu avea ce căuta în sticlă de plastic – noroc, totuşi, cu roua de pe umerii tăi. Nebunie, mai ales, a fost să ne şi întoarcem din vânt vertical în smog orizontal şi plat. Iar cea mai mare nebunie a fost să ne ascultam chemarea şi să ne mai căutăm.
Viteză. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Viteza bătăilor inimii când te vedeam, viteza cu care trăiam, viteza cu care distanţa dintre noi devenea nimic. Ne întreceam în viteza pe roţi, luându-ne la bătaie cu spaţiul din faţa noastră care ne punea piedici în învingerea adevăratului duşman – timpul. Nu ne interesa că mergeam înainte şi înapoi, şi că asta rareori ne faceă să înaintăm cu adevărat, o făceam din iubirea vie pentru joc, nu din dorinţa mistuitoare de a câştiga, pentru ca ştiam, cum ştim şi acum, n-am uitat nici eu, nici tu, să ne păzim de flăcările care mistuie şi să le alegem doar pe cele care aprind. Tu încă priveai pe margini catre cineva, iţi aminteşti? Dar asta n-a durat mult, că un alt dor te-a cuprins pe după mijloc şi te-a dus.
Durere. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Doar din cauza celei care nu eram eu, în formă de iron maiden, dar care ţie îţi părea curată fetiţă, chiar şi când îşi înfigea ţepii din fier în carnea ta. Iar ea credea că e masochism, dar eu ştiam că e orbire.
Piatra. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Varianta ta mai mare şi îmbunătăţită care nu îţi seamănă deloc tocmai pentru că nu e mai bună, şi o zi cu soare şi cireşe zâmbind, şi chiar şi un măr tehnologizat, cu aer de depărtări şi fustă lungă. A mai fost şi un bătrân cu păr albit care din întâmplare s-a nimerit să aibă un loc prea mare în mine, care te-a adoptat, şi sper că înca te are in grijă. Şi Autoritatea Supremă, cu sprâncene brusc depărtate şi zâmbet neobişnuit de cald din cauza mării dintre pagini, simbol a ceva ce nu era neapărat aşa. Dar asa a fost să fie atunci, şi asta se numeşte: bine.
Briză. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Cand ţinându-ne de mână am alergat o plajă ca să luăm în braţe iubita care ne lipsise amândurora un an de zile. Când acel dor nou ţi-a zâmbit dintr-un colţ şi te-a hipnotizat şi ai disparut dar eu ştiam, ştiam ca te vei întoarce, pentru ca dorurile ca acela înşeală şi tu aveai nevoie de o căldură pe care o găseai mereu la pieptul meu. Şi când de durere şi gaură in vintre ai ales să-ţi înjunghii o buză, căci spuneai că de acolo vine pasiunea ce omoară şi acolo se strânge sângele înrobitor, şi te-am rugat cu două palme să nu ucizi aşa roşul din tine, că oamenii se tem să jure pe el dintr-un motiv, iar tu nu m-ai ascultat, doar că nu ţi-a ieşit, n-a murit, doar a răbufnit afară, într-un râu tragicomic de sânge şi apă sărată, dar nu de mare. Pentru că mi-ai zis că numai eu plâng mare. Că lacrimile mele sunt într-atât de constructive că au peşti.
Mereu. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Pentru că te-am ţinut de mână între lacrimi de zâmbet şi noroi dar iubire cum aproape numai tu ştii să mai ai, dar să ştii că şi eu, deşi a mea n-are loc pe astă lume, şi pentru că îmbratişarea mea încă îţi mai şade bine, că doar purtăm aceeaşi măsură, şi nu ne temem să arătăm asta lumii întregi, şi pentru că tu încă n-ai renunţat la mine, chiar de lumea crede ca ne prostim şi chiar de eu nu mai ştiu de tine cu lunile câteodată.
Aripa. Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc. Căci să îmi amintesc de tine e aer curat şi e mare şi e albastru pluşat pe care apar pete de mii şi mii de culori, într-un vârtej nebunesc în care toţi se afundă, doar tu rămâi la suprafaţă, pentru că prin râs, prin zâmbet, prin lacrimă, prin vis, tu – da, tu poţi să zbori.
Retoric 005
De ce parerea generala e ca cineva nu poate apara un grup minoritar decat daca ii apartine?
Bed for love
Când mi-e dor, acut sau cronic, de tine, sunt dăţi în care îmi lipsesc acele zile în care nu ştiam ce să facem cu tot timpul pe care îl aveam pentru noi, zilele în care mai degrabă mă plictiseam de tine şi în care trebuia să găsim ceva nou de vorbit sau undeva nou de mers sau cineva nou cu care să mai schimbam o idee, că altfel înnebuneam numai între noi. Alte dăţi în care îmi lipseşte acea unică stare pe care mi-o dă să văd anumite instantanee sau anumite locuri cu tine – unică pentru fiecare loc, mereu nouă, mereu parfumată. Alte dăţi în care mi-e dor să te privesc si atât, să te văd trecând pe stradă, cu vântul în păr şi lumina în privire, să imi faci cu mâna şi atât. Alte dăţi în care dorul e de lucruri pe care înca nu le-am făcut, locuri pe care nu le-am vizitat, apusuri nevăzute, gânduri nezise, emoţii neatinse – căci nu, dorul nu e numai retrospecţie, uneori e şi prospecţie, întotdeauna introspecţie, niciodată inspecţie. Dar de cele mai multe ori, dorul mi-e atât de ostenit că se rezuma doar la… pat. Şi asta pare, de fiecare dată, exact cum ţi s-a părut şi ţie la prima lectură. Dar nu. Nu e nimic (neapărat) sexual în dorul de a împarţi acelaşi pat o noapte.
[ştiinţificizarea dorului in paragraful următor:]
E ideea de odihnă. Ziua te stresează, îţi ocupă şi mănâncă timpul, îţi face probleme, mereu ai câte ceva de rezolvat, câte ceva de reglat, niciodată timp pentru tine, vine într-un final seara, în care se întamplă să te mai ocupi şi de sufletul tău, dar în general eşti prea obosit şi trece şi seara cu tine în faţa unui film aleatoriu, unei carţi căreia i-ai dat paginile periodic şi din inerţie, dar căreia nu îi muţi semnul că n-ai de ce sau răsfoind bloguri la care nu ştii cum ai ajuns, într-un final făcându-se o ora destul de pomenită pentru a te culca, îţi trânteşti oasele pe saltea, te cuibăreşti sub plapumă, umpli fosa pe care a făcut-o poziţia ta fetală în centrul patului de atâtea nopţi de somn // atât de neprietenoase, saltelele noi; cele uzate deja de cineva, în camere străine, au macar poziţia altcuiva, te adaptezi sau , dupa mai multa vreme, ele cu tine, dar cele noi sunt ca o bucată neprelucrată de lemn // strângi în braţe perna/puiul/pătura/altcevaul moale din apropiere şi… ei, dar cine adoarme? Atunci se întâmpla toate, atunci regandeşti totul pentru ziua trecută, pentru a doua zi, pentru concediu, pentru peste 5 ani, pentru când se întâmplă data viitoare să…, pentru când vei avea timp liber în care poţi face altceva decat sa dormi. Şi apoi încep visele, nu cele cu frecvenţe non-alfa, ci cele cu nişte ochi deschişi, şi eliberarea serotoninei care te face fericit de la visele respective, care îţi anihileaza hormonii de stres rămaşi la vârf din timpul zilei, lăsându-te într-un final să dormi liniştit. Şi pentru că nu poţi să visezi tot timpul aşa, spontan, ca dispoziţie sau capacitate nu ai în fiecare noapte, ai nevoie şi de alt stimulent pentru serotonină – ce altceva decât cine altcineva? Via cortex, prin căi neuronale necunoscute, care eliberează aşa ceva doar pentru că vezi pe cine iubeşti, sau fără staţie in cortex (ce nevoie avem, asa-i?), direct prin feromoni.
[continuarea naturala a postarii, mai jos:]
Mi-e să mă uit la tine cand tu nu ştii, când nu te poti întoarce către mine cu ochi interogativi “ce e?”, să îţi mângâi parul şi pielea de pe gât şi de după urechi, iar tu sa zâmbeşti în somn, să îţi urmăresc mişcările şi să ghicesc ce visezi, să te strângi în forma aceea perfectă pentru braţele mele care îmi spune că ne potrivim, să te sărut în somn – cei mai dulci fiori, să îţi gâdil cu un deget spatele de la umăr la umăr, umerii aceia de porţelan străveziu la lumina lunii, să te simt în siguranţa în braţele mele, să mă trezesc în nisipul nopţii şi să întind reflex mâna către un tine imaginar şi chiar să fii acolo sau să mă trezeşti în miezul nopţii cu un tresărit. Iar dimineţile,oh, molcomele şi portocaliile dimineţi în care ne trezim în acelaşi timp // cât urăsc eu dimineţile, cu trezitul lor nenorocit şi cu lipsa lor de miros de pâine prajită şi cafea pentru că sunt prea somnoroasă ca să îmi fac aşa ceva şi nu are cine, pentru că dimineaţa sunt mai mult decât în restul timpului aidoma unei pisici răsfăţate, dar sunt singură, deci n-am decât să mă gudur pe lângă mobilă, dar mobila nu mă va face să torc // în care soarele pare să răsară mai lent, lăsându-se privit în toată lumina lui, ca o madamă pe bulivard, şi în care ceaiul vine ca un botez al buzelor de “bună dimineaţa”, singurele dimineţi pe care le iubesc, singurele dimineţi în care nu îmi doresc să se facă după amiază ci doar să fie dimineaţă ca pretext pentru a zace în pat şi a ma întinde felinic si leneş, dimineţile care vin ca un epilog al serii, dimineţi atât de amestecate cu ziua anterioară prin dezordinea camerei ad-hoc // sunt dezordini oarecum organizate, cele care se petrec în timp după ce ai facut ordine şi la un moment dat te trezeşti că nu mai e, lucrurile par să orbiteze în jurul locului lor de drept, dacă au aşa ceva, sau prin întreaga casă dacă nu au, şi atunci te trezeşti că obiecte au orbitat prea mult şi ar trebui readuse la stadiul de eclipsă; dezordinile neorganizate sunt lucruri aleatorii pe covor, masă sau sub pat, interschimbări total ilogice de lucruri ce îmi caută tricoul pe clanţa sau puişorul în biblioteca şi cine a golit tot conţinutul bazarului care e ghiozdanul meu pe birou si lângă pat? // căci culcarea a fost o cădere ostenită dupa beţia şi orgia de fericire pură si entuziastă, cu aripi de heliu, pentru prezenţa ta, şi noaptea a încetat să mai marcheze trecerea către o noua zi, se termină doar ca să ne dea ocazia să restaurăm frânturi din vieţile noastre pe care le-am dizlocat cu o zi in urmă şi să ni le putem relua paşnic, în tihna frustrată a nopţilor petrecute singură. Şi mă întreb ce vom face din viaţa noastră diurnă când vom împărţi constant tainica îmbătare nocturnă de aer tare şi întunecat şi braţe-mbraţişate, ne vom mai putea trezi catre banalul social în care înotăm ca peştii – de nevoie.
o duzină ciorapi de mătasă şi alte surprize. Stop.
Banner #1
Pentru că îi susţin în lupta lor pentru limba română deşi eu nu scriu (încă) cu diacritice. De tastat, de fapt, probabil ca nu o voi face niciodată, pentru că mi-am obişnuit viteza cu aspectul ăsta al tastaturii, inclusiv cu acele caractere care ar fi înlocuite cu diacritice dacă mi-aş schimba opţiunile. Dar sa ţin bannerul acolo e o promisiune si un şiret legat de deget către mine ca voi revizui şi postări dinainte şi vor aparea, nu ştiu cât de în curând/repede/încet, postări diacritizate. Asta pentru că îi susţin. Primul banner de aici. :)
LE: iată şi diacriticele pentru o prima postare editată, doar o coincidenţă că e asta şi că e una scurtă.
